Gradina-i mare (1)
In ultima vreme am fost bombardata aproape zilnic cu franturi de viata cel putin hilare. Unele mi s-au parut atat de decalate incat nu m-am putut impiedica sa le interpretez – asumandu-mi bineinteles analizele declansate.
Nu ca as tine cu tot dinadinsul sa devin complet imuna la stimulii exeriori reusind sa gasesc pentru fiecare situatie „flagul” potrivit in tolba cu flaguri pe baza unor algoritmi de clasificare si notare proprii din ce in ce mai bogate in criterii de etichetare si in de continut etalon.
Nu ca as vrea sa ajung un guru absolut al situatiilor deja traite sau deja auzite, departe de mine ideea asta, ar fi sinucidere curata ! Imi spun totusi ca exercitiul merita cateodata incercat caci interpretarea hilarului ocupa intr-un mod amuzant spiritul, largindu-i perspectivele si micsorandu-i decalajele.
Una dintre povestile hilare ce merita partajate mi-a fost daruita saptamana trecuta de un coleg nevoit sa-si petreaca cateva ceasuri printr-un spital de pe aici. Ca in toate spitalele, salile de asteptare incearca sa destinda cat de cat atmosfera, punand la dispozitia celor interesati un teanc impresionant de ziare si reviste pentru toate varstele si aproape toate gusturile. Respectiva sala de asteptare s-ar fi incadrat perfect in „masa standard” ale salilor de asteptare „tip „daca n-ar fi iesit in evidenta datorita unui mic amanunt … de continut. Printre nelipsitele reviste de „can, can” , moda feminina , politica si ale ei analize s-a lasat strecurata o specie rar intalnita, „COMANDO” – focus asupra unitatilor de elita si ale ei arme, tactici si mijloace de atac.
Care sa fi fost explicatia prezentei unui astfel de material intr-un astfel de loc? Gest involuntar „agent ranit uitat lectura preferata in sala de asteptare”? Premeditat gen „boala ca boala dar se poate mult mai rau” sau „remediu pentru omorat angoase” ? Cine poate stii si pe cine ar putea interesa? Efectul, oricare ar fi el, si-a atins o parte din tinte.
Continuarea intr-un viitor articol.
Astăzi am văzut în plin oraș un tip îmbrăcat în haine de camuflaj și cu diverse efecte militare. Am începtu să ne întrebăm dacă tocmai venise din Afganistan, săracul, și n-avea haine de schimb.
Un om care trecea pe lângă el s-a uitat cam mirat și „soldatul” s-a uitat înapoi cam indignat și disprețuitor; adică ce era așa de șocant să vezi pe cineva îmbrăcat complet aiurea în mijlocul orașului?!
Poate mergea la paint ball. 😀 Bărbații sunt niște copii mari (nu că femeile n-ar fi) și au nevoie de să se joace de-a războiul măcar în capul lor.
Ai dreptate , ceea ce socheaza este defazajul intre ce asteptam si ceea ce avem. Si apropo de razboi, gand la gand cu bucurie , urmatorul articol pe tema „Gradina-i mare” focalizeaza pe un fost soldat si un alt defazaj. Defazajele dau sarea si piperul provocand situatii hilare sau ..doar situatii.