Noi, rromanii


Acum cateva zeci de ani buni, in fiecare toamna, bunica se ingrijea sa gaseasca om sa sape gradina, nu se cadea sa o lase intelenita si plina de radacini peste iarna. Acum cateva zeci de ani buni, in fiecare toamna, bunica gasea un tigan pe strada – treceau multi prin fata portii pe atunci – il oprea, discuta putin si uneori bateau palma. Omul venea de dimineata, pe la opt si sapa pana la pranz cand isi scotea slana si bucata de paine si se oprea sa le imbuce pret de jumatate de ora. Apoi cauta putina umbra si motaia pana cand arsita se domolea. Pe la doua – trei se re-apuca de munca. Se stia privit si tragea sa termine pana seara. Uneori. Uneori insa tragea la somn si atunci bunica aparea de pe miri unde in mijlocul curtii si incerca sa-l struneasca dupa puterile ei. Uneori reusea, alteori munca continua a doua zi, dupa un alt rand de targuileli si palme batute. De multe ori bunica batea palma mai mult de nevoie ca nu era sa lase gradina sapata doar pe jumatate. In astfel de cazuri nu ii spunea nimic bunicului. Eu inghiteam in sec si ma rugam ca minciuna prin omisie utila sa nu conteze decat cel mult ca „un – sfert – de – minciuna”.

Acum cateva zeci de ani, dupa luni in sir de impins in pusculita si la rugaminti de credit, am reusit sa obtin intr-un final ceea ce visam: o pereche nou-nouta de blugi prespalati cumparati de maica-mea de la un coleg de munca tocmai intors dintr-un al „cine mai stie al catelea” tur comercial prin Turcia. Minunea insa n-a tinut mult timp… Abia spalati si pusi la uscat pe franghia aproape ruginita din curte au si dat idei unor tigani ce treceau agale prin fata casei. Poarta deschisa, casa fara caine, soarele ucigator de vara in toi si turul a fost jucat. Rapid. Doar carligele au ramas in urma. Cateva carlige si un gust tare amar de pusculita sparta degeaba, sparta doar pentru altii.

Acum cateva zeci de ani aveam o colega de facultate fiica de bulibasa. Era atat de normala incat nimeni n-o remarcase ca diferita de ceilalti, asimilabila unei comunitati oarecare. Am aflat mai multe depsre ea spre anul patru cand, intr-un moment de sinceritate, a inceput sa-si depene din amintiri. Ne-a spus ca nu statea la camin, ca avea apartament in Bucuresti platit din banii comunitatii si ca la sfarsit de saptamana se intorcea la ea, pe langa Ploiesti.  Pe vremea aceea se intra greu la facultate, erau cel putin zece pe un loc. Ea reusise sa intre si era, pare-se, mandria comunitatii. A terminat facultatea si de atunci nu mai stiu nimic de ea.

Acum vreo 14 ani romanii aveau nevoie de viza si nu aveau drept de munca in Franta. Nu implicit. Daca aveai norocul sa cunosti o meserie in penurie – exista o lista publicata anual – trebuia sa dovesti ca nu iei locul unui localnic si apoi mai trebuia sa  convingi un patron sa scoata 10000 de franci din buzunar, taxa la stat pentru ca te angajeaza pe tine, strain. Demersurile erau individuale si reusita aleatore, in functie de norocul fiecaruia.  Cei ce nu reuseau se intorceau in tara sau incercau in alta parte. Cei ce reuseau, intrau in sistem : munca, salarii, si multe dari la stat . Existau probabil si cativa in afara sistemului dar pare-se ca pe atunci nu erau suficienti de multi ca sa se vorbeasca de ei.

Acum doi ani m-am dus sa-mi vad rudele din partea bunicii,  la tara. Satul bunicii are inca doua nume. unul ardelenesc si unul sasesc. Portile caselor sunt inalte, curtile bine ascunse. Odata, pe vremuri, erau mai multi sasi decat romani , dupa revolutie insa sasii au plecat cu totii, casele lasate de izbeliste sunt acum locuite de tigani, deveniti intre timp rromi. Acum, mai mult de jumatate din populatia satului e formata din familii de rromi. Cealalata jumatate isi trimite de mici copii la scoala in oras, naveta de la 7 ani e dura dar e spre binele lor. Parintii pleaca in fiecare vara sa munceasca in Germania, o fosta localnica a satului stramutata pe meleaguri nemtesti pare sa le apreciaza mestesugul si le gaseste de munca in fiecare an. Pamantul satului ramane aproape de izbeliste, cei ramasi ori sunt prea putini, ori prea batrani, ori nu-i intereseza datul cu sapa. Gurile rele spun ca-n curand vor mai ramane decat pamanturile nearate  si rromii.

De cativa ani  romanii nu mai au nevoie de viza „in vest” dar dreptul de munca nu este inca implicit. Se aplica in mare cam acelasi principiu al listei cu meserii in penurie si al taxei la stat din partea patronului. Din ce in ce mai putini reusesc sa intre in sistem, din ce in ce mai multi raman pe langa, dar totusi raman caci este dreptul lor ca cetateni europeeni. Unii se descurca la negru, trag tare o vara si apoi pleaca sa-si termine casa in tara. Altii se descurca cerand de la altii prin trenuri sau pe trotuare sau pur si simplu luand cu forta. Exista pare-se relativ multi in afara sistemului, suficienti de multi ca sa atraga atentia publica si sa fie trimisi inapoi, la ei. Acum un an nu erau in sistem deci nu puteau ramane. Guvernul la putere pe vremea aceea a decis ca cei din afara sistemului ori intrau in sistem ori erau platiti sa se intoarca in sistemul lor natal. Multi bateau palma, luau banii, plecau si reveneau luna urmatoare, tot in afara sistemului. Si tot asa.

Acum un an pare-se ca cei din afara sistemului erau in majoritate rromi. Rromii in chestiune erau ori romani ori bulgari si in general li se zicea romani. Se spunea despre ei ca sunt murdari, fura si cersesc.

Intre timp Franta si-a schimbat guvernul si orientarea. Acum o saptamana noul guvern si-a afisat in mod public consternarea in fata modului inuman in care fostii guvernati i-au tratat pe cetatenii europeni numiti rromi si a decis sa faca exact pe dos. A luat deci decizia sa nu-i mai plateasca ca sa plece ci sa faca cumva sa-i faca sa ramana. Drept urmare, lista cu meserii in penurie va fi in curand revazuta si taxa catre stat desfintata. Pentru rromi. In fine, pentru romani si bulgari in general.

De o saptaman incoace se vorbeste mult despre rromi, propunerea noului guvern si punerea ei in practica. Rromii in chestiune sunt inca ori romani ori bulgari si in general li se zice rromi. Cand apar insa la stirile de seara si-si povestesc mandri umila poveste si dorinta de integrare, ei isi spun romani. Si declara cu mana pe inima ca doresc cu orice pret sa integreze sistemul, ca sunt gata sa dovedeasca ca exista si „romani curati si muncitori nu numai hoti si cersetori„.

In tot acest timp cele cateva mii de romanii curati si muncitori intrati deja in sistem de ani buni de zile isi continua linistiti existenta in cadrul sistemului.  Ca si fiica bulibasei  din vremea studentiei, atata vreme cat respecta regulile nu deranjeaza pe nimeni. Atata vreme cat nu deranjeaza pe nimeni nu exista ca ceva demn de remarcat, se pierd doar in multime. Nu sunt gata sa dovedeasca nimic in plus, o fac de o buna bucata de timp si o fac de atat de bine incat ceilalti ii considera de-a dreptul normali. Nu apar pe posturile nationale si  nu exista nici actiuni specifice din partea guvernului care sa-i faca sa ramana in continuare.

In tot acest timp eu privesc, ascult si imi spun ca nimic nu-i nou sub soare. Acum zeci de ani tiganii imi furau blugii de pe franghie azi rromi imi fura dreptul la imaginea care mi se cuvine. Imi aduc aminte de bunica si felul ei ardelenesc de a se pune de acord cu tiganul, felul ei ardelenesc de a accepta finalitatea uneori dureroasa, in cel mai practic mod. As face la fel dar nu sunt inca in stare. Cateodata imi amintesc de ce spuneau gurile rele din satul bunicii si-mi imaginez scenarii improbabile. Cum ar fi oare daca propunerea francezilor chiar ar da roade ? Cum ar fi daca rromii romani ar reusi sa ramana in sistemul francez? Ar deveni Romania o tara locuita de romani? Si-ar capata Romania imaginea de tara civiilizata?

Categorie : Provocari
Etichete : , , , , , , ,