Cioburi
In lumea lui el era unicul si marele sef al tuturor initiativelor, al tuturor dorintelor, al tuturor ideilor. In lumea lui totul era randuit in propria-i ordine, in faza cu proprile-i prioritati si complet aliniate cu propriile-i obiective. Caci in lumea lui impartitorul de obiective era el, insusi el, acelasi el, unicul posibil el. In lumea lui lucrurile mergeau struna, toti muritorii de rand erau ocupati 100%, fiecare in functie de cerintele-i si afinitatile proprii.
In lumea lui informatia era limpede ca apa de izvor dar distributia era rationalizata in functie de strat si grosime. Intr-o vreme circulau ceva zvonuri privind un numar important de morti de sete dar se pare ca de atunci au fost ingropate bine zvonurile de straturile superioare perfect formate in acest sens. Caci in lumea lui defectele de fabricatie erau rare si cu impact minim asupra indicatorilor de performanta.
In lumea lui lucrurile mergeau struna si struna nu trebuia lustruita decat din cand in cand si atunci intre doua pauze de lucru. In lumea lui directivele cadeau in verticala strapungand zeci de straturi, unele atat de subtiri incat multi se intrebau in secret la ce ar putea servi ?
In lumea lui palmasii trageau palme in cor, atatea cat ii tinea cureaua si experienta. Palmasii debutanti ascultau palmele celor mai varstnici si palmuiau la randul lor „de mama” pana le dadea sangele. Si tot nu se lasau pana nu le iesea palma perfecta. Palmasii cu experienta isi vindeau palmele pe bani grei, permitandu-si chiar si luxul de a le aplica din cand in cand un tratament de mentinere in forma platit din vanzarile lunii anterioare.
Lumea lui era atat de perfecta incat nu putea exista decat in capul lui. In jur, pe dinafara , totul se ducea de rapa, spart deja in mii de ciobuiri.
sursa imagine: aici
Ca să fac o glumă, ceea ce ai scris tu e ceva de genul: Țara arde și baba se piaptănă. 🙂
Trecând la treburi mai serioase, cu toții ne închidem uneori într-o carapace care ne protejează. Textul tău îmi mai amintește de melodia asta:
Da, uneori carapacea este atat de groasa si sferica incat le este mai usor sa ramana acolo … pe veci.
😐 Uneori credem că dacă facem o nelegiuire se va sfârși, dar abia apoi începe…
Mai rau este cand nu ne dam seama ca am facut o nelegiuire si continuam sa visam la caii nostrii verzi pe peretii roz bonbon alimentand zugravii cu noi culori in aceasi gama.
fiecare are ”lumea lui”, in care ne lasam purtati de valuri mai mult sau mai putin (in functie de slabiciunea personala – zic eu). totul este ca la un moment dat sa reusim sa evadam si sa revenim in ”real life”. si chiar si in lumea asta interioara trebuie sa ne pastram ratiunea. 😀
Unii se plictisesc singuri ,au nevoie constanta de companie! evadarea este dificila cand lacatele sunt tinute de altii
Fiecare e atotputernic cand vine vorba de propriul comportament (spun uni) dar circumstantele si oamenii ne sculpteaza (spun eu).
Acuma depinde si de cel fel de „sculptura” acceptam sa incasam. Sa ne lasam tarati in „cercul” /”sfera” altora ar fi exagerat, zic eu. Sa ii taram pe altii in „cercul”/”bula” pe care ne-am construit-o ar fi egoist. Dar totul este un raport de forte, cel mai puternic cedeaza (din pacate nu se poate aplica zicala „cel mai destept cedeaza” …)
> Message du 01/06/12 11:16
Cand vine vorba sa ne lasam tarati , probabil aici vorbim deja de anturaj , anturajul e deja o alegere .Mediul familial nu.