De-a baba oarba (1)


Cand eram mica ne jucam „de-a baba oarba”. Unul era legat la ochi ceilalti nu. Unul incerca sa-i prinda pe ceilalti. Ceilalti incercau sa nu se lase prinsi. Amuzamentul consta in a te da aproape prins dar sa o iei la fuga in ultimul moment. Caci farmecul jocului era purtat de efectul dat de dezechilibrul voit  creat si nu neaparat de scopul final. Cauza trecea drept complet nesemnificativa in fata unui efect mult mai important decat orice scop in sine. Dar nu deranja pe nimeni caci era un simplu joc ale caror efecte colaterale se puteau trata la nevoie cu frunze de patlagina .

Azi dimineata am auzit o stire care nu m-a mirat deloc. O stire pe care de altfel o asteptam de ceva vreme, de cand am inteles cam care e chestia cu modelul „low cost” propus de chinezi. Stirea zicea cum ca Apple devine din ce in ce mai criticat in ceea ce priveste conditiile de munca ale angajatiilor din uzinele furnizorilor chinezi. Despre FoxConn s-a facut deja ceva valva in 2010 cand a avut loc valul de sinucideri. Datorita unor cenzuri mai putin restrictive „faptul divers” a fost facut public si a declansat reactii in lant, analize si alte chestii.

Ceea ce parea de-a dreptul surprinzator in aceast „fapt divers” este ca nimeni nu-si pusese pana atunci intrebarea „cum naiba pot chinezii sa produca atat de ieftin?”  Coincidenta a facut ca in momentul faptelor amintite sa fiu in China ca simplu turist curios sa vada cu proprii ochi miracolul chinezesc. Stirea privind sinuciderile auzita la fata locului aproape ca nu m-a mirat deloc.  Pe principiul modelului cauza-efect, explicatia devine simpla odata ce intelegi cam cum stau lucrurile in China.

Pe scurt, cei patru piloni ai succesului chinezesc sunt – in ordine complet aleatoare – mana de lucru extrem de ieftina inca multa si la indemana,  exploatarea omului de catre alt om, cenzura si viteza excesiva de transformare impusa.

Exista inca in China o sumedenie de provincii uitate de lume ale caror locuitori se multumesc cu extrem de putin atata vreme cat acest  putin reprezinta mai mult decat ceea ce ar putea vreodata spera sa aiba. Oameni care ar fi gata in orice moment sa accepte conditii de munca considerate pe la altii complet inumane atata vreme cat isi vor putea astfel permite un nivel de trai un pic mai bun decat mizeria cotidiana. Cei care habar nu au – sau in rarele cazuri au un habar relativ deformat de cenzura – despre ce au altii in alte lumi. Aceasta populatie reprezinta (inca) principalul factor de succes al modelulului chinezesc .

Lucrurile se misca insa extrem de repede in China, chinezii intalniti in 2010 ne povesteau ca acum 10 ani locuiau inca in medie cam 11 persoane in aceasi incapare de 11 m2 , o unica incapare ce tinea loc de camera de dormit, sufragerie , bucatarie si  depozit de oale de noapte. Ca dis de dimineata la trezire obisnuiau sa iasa la plimbare pe ulita, asa in pijamale, sa se racoreasca dupa noaptea inghesuita. Sa socializeze – obiceiul a fost de altfel interzis pe timpul jocurilor Olimpice si a Expozitiei Universale.

10 ani mai tarziu aceiasi chinezi s-au trezit debarcati in blocuri turn (de 30 de etaje pe putin) , in niste apartamente imense de 100 m2 pentru 2 persoane, singuri si complet izolati. O schimbare in bine ar spune unii. Nu chiar asa de bine caci a fost insa perceputa extrem de dureros de cei in cauza care si-au vazut peste noapte casele batranesti demolate si ei, trimisi de-a dreptul in purgatoriu. Unii au rezistat schimbarii impuse furnizand (inca) mana de lucru ieftina, altii se mai macina inca, altii au inceput se se sinucida tragand primele semnale de alarma ale unui model muribund.

Aud in fiecare zi vorbindu-se despre criza, efecte devastatore, planuri de austeriate si alte chestii pe aceasi tema. Si tot in fiecare zi ma gandesc la absurditatile pe care le trecem cu vederea acele probleme esentiale dar mult prea „delicate” pentru a fi abordate direct si strapunse cu niscai incercari de schimbare.

Globalizarea ! Ouuf , acest concept atat de vehiculat si atat de aratat cu degetul ca principal vinovat al tuturor relelor. Conceptul functioneaza inca, drept e, caci se bazeaza pe decalajele imense care exista intre diferitele societati. Cum scopul principal cautat in momentul actual este legat de reducerea costurilor cu orice pret, modelul atrage inca. Si cum l-ai putea ignora atata vreme cat altii produc la zeci de mii de km departare cu a zecea parte din ceea ce ai fi tu capabil sa faci cu propriile mijloace. Si-ti arunca cu produsele lor ideftine si bune drept in fata cu un zambet tamp pe fata ” se poate , dovada”

Dar poate ca in definitiv nu este legat totul de pret, mai bine zis, nu de pretul  final. Poate ca efectele colaterale posibile ale unui astfel de model, detaliile „nesemnificative” legate de decalajele existente au fost considerate mult prea multa vreme ca nedemne de a fi luate in cont ?  Sau pur si simplu ignorate. Problema momentului de fata este ca am ajuns sa traim pe propria piele era efectelor colaterale.

Un exemplu evocator pe subiect : cand al patrulea operator mobil a intrat pe piata franceza a fost valva mare. Socul provocat a fost generat in primul si in primul rand de pretul abonamentelor comercializate, cu mult mai mic decat orice alta oferta a pietii. (ca si exemplu evocator , „Free” (noul operator) propunea o oferta de telefonie mobila fara angajament (voce limitata, Intenet Ilimitat 4 G) la 19,99 Euro pe cand ofertele similare ale celorlalti operatori nu incepeau mai jos de 29 Euros ) … Intre timp ofertele celorlalti operatori s-au  aliniat fortat dar cu  ce efecte colaterale ?

La lansare operatorii „traditionali” au fost tratati in fel si chip si de atunci continua sa-si piarda clienti.  „Transfugi” au fost multi la inceput si continua sa fie caci omu’ cauta sa-si scada cheltuielile la maximum , mai ales pe timp de criza.

Acest efect de bord incepe sa creeze o panica din ce in ce mai mare la ‘board-ul” celor trei operatori „istorici”caci concurenta este pe punctul de a darama usi blindate (a se citi modele economice solid testate). Se vorbeste din ce in ce mai des despre disponibilizari, incepand de la nivele inalte  (un prim cap a cazut deja) si continuand pana la palmasii de rand.

In plus, noul operator inregistreaza pana dupa pana si asta nu numai pe propria-i piele. Caci mare parte din traficul generat tranziteaza prin reteaua Orange (ca asa a fost intelegerea la inceput).  Caci mare parte din traficul generat este generat de telefoanele alea vechi de technologie 2G pe care nimeni n-ar fi crezut vreodata ca le-ar mai folosi la ceva dar care au fost scoase de curand de la naftalina odata cu oferta de abonament la „2 EURO fara telefon” propusa de noul operator.  Si situatia asta risca sa-i impacteze  si pe clientii Orange lambda printr-o retea suprasolicitata si deci o calitate a serviciilor in scadere daca nu in pana (!).

Situatia devine din ce in ce mai complicata, se vorbeste chiar de o suspendare a contractului in curs intre Orange si noul operator pe motiv de non respect al clauzelor contractuale stabilite la plecare. Urmarea insa este pentru moment mai mult decat incerta dar asta nu impiedica insa tonele de intrebari relativ la metodele utilizate pentru a putea „sparge piata” cu un model „low cost impins la extrem”… ” CONCURENTA NELOIALA !”  se striga acum in gura mare prin toate colturile. Pai sigur ca da dar de ce strigati acum si nu atunci cand ati hotarat ca un al patrulea operator poate intra nestingherit pe piata „cu acte in regula . Ca de controlat sigur ca l-ati controlat ca doar asta va este meseria. Si totusi ..

Urmarea jocului de-a baba oarba in urmatorul articol;

Sursa imagine aici

Categorie : Provocari, Uncategorized
Etichete : , , ,