Tot inainte ca inainte era mai bine
Cand valul de sinucideri a acaparat atentia opiniei publice am inclinat sa le dau dreptate celor ce aduceau ca si argument pincipal al decaderii, penibilul muncii de zi cu zi. S-a dat ca exemplu semnificativ rutina robotizata a centrelor de apel cu discursurile lor monoton de prefabricate si repetate de zeci si zeci de ori intr-o aceasi zi pana la epuizare.
Mi-am spus ca modelul « totul in script » este inca o dovada (dureros) de palpabila ca excesele sunt daunatoare sanatatii si nu fac decat sa ingroape in esec idei la origine revolutionare. In definitiv cine s-ar putea imagina implinit din punct de vedere profesional (si uman la urma urmei) cand orice urma posibila de ceva exercitiu intelectual este deja ucisa din fasa ?
Pana aici totul e limpede, cererea atat de dureros si clar exprimata (“Nu suntem masini, dati-ne o sansa de a ne recapata dreptul de a gandi uzandu-ne inteligenta si initiativa personala” ) a fost repede inteleasa si, acum ca valul s-a retras putin, ceva ceva schimbari s-au intamplat Discursurile “centrelor de apel” au dobandit o nota de “customizare” cu aer de rebeliune si gust de “pun o tusa personala acum ca pot”.
Cateodata insa “tusa personala” devine de-a dreptul rebela transformand parcursul si perceptia clientului final in ceva imposibil de interpretat si inteles lipsit fiind de orice logica de bun simt. Caci intre 2 apeluri succesive pentru o aceasi problema raspunsurile primite se regasesc la limita contradictiei: unde pentru primul e posibil, pentru al doilea este de-a dreptul inimaginabil si imposibil a pune in practica.
Si taman cand ai avea nevoie imensa de un strop de inteligenta si ceva intiativa personala din partea fostilor “tratati drept roboti” ti se tranteste verde-n fata un rest de discurs robotizat picat din cer asa ca din senin din gama “este tot ce va putem aduce ca raspuns posibil in conformitate cu procedurile pe care am cerut sa nu le mai avem dar de care ne folosim inca cu varf si indesat atunci cad nu mai avem chef sa ne mai infruptam din dreptul de a gandi pe cont propriu”.
Pai si zic asa , la incheiere , v-am compatimit odata si v-am inteles, dar pe mine ca si client de ce nu ma compatimeste si nu ma intelege nimeni ?
Șabloaneeee! Hai că dăm ‘eftin! 😆
Vrei sa spui „tot sabloane „? Dar noi , ai „nesabloniti” ce vina avem ? Suni pentru o chestie dai peste un „sablonit” ce intelege alta chestie , ti-o serveste fara sa te intrebe daca esti de acord si uite asa iti incepe cosmarul… Ura si dam inainte ca era mai bine ?
Pingback: Excursia « Ioan Usca