Ar trebui …


Din cand in cand ar trebui poate sa ne oprim intr-o clipa de regaz, sa analizam ceea ce suntem si ceea ce dorim sa devenim, sa ne revizuim ideile in ordinea unor prioritati renumerotate. Am putea astfel, poate, sa ne debarasam incet, incet de ochelarii de cal inteleniti de rutina cotidiana si sa ne alimentam intentiile cu noi perspective.   

 Ar trebui poate sa privim pentru o clipa la ceea ce am facut intre timp, de la ultima decizie importanta luata, sa ne rememoram evenimentele si contextele ce ne-au impins de la spate, unele ezitand, altele din convingere. Am fi poate uimiti de cat de mult am fi putut derapa ezitand prea mult si cat de mult ne-a destelenit convigerea ca ceea ce dorim, se va realiza.    

 Ar trebui sa ne interesam de cei ramasi in urma noastra, de ceea ce au devenit si cum au supravietuit.Nu vom fi foarte mirati sa constatam ca deciziile noastre i-au perturbat prea putin.Vom fi insa mirati sa realizam ca perturbarile au provenit de la propriile lor decizii neluate.