In cautarea realitatii celor de langa noi


Adevarul nu este unic, cu cat ne incapatanam mai mult de a-i atasa o unicitate, cu atat ne indepartam de el. Fiecare dintre noi avem propria noastra perceptie asupra unei situatiii si finalitatea ei, alimentata de experiente, perceptii, interpretari personale, o concluzie personala la sfarsit, un fel de o sinteza a faptelor,  o analiza finala a ceea ce am devenit , a impactului contextului asupra noastra, a invataturilor trase , a ceea ce am facut bine, mai putin bine sau nu am mai reface. O analiza finala uneori vehiculata si tranzactionata mai apoi fata de altii, ca un adevar absolut. Multi suntem aceia care fortam uneori soarta astfel incat adevarul nostru se primeze , ne luptam , facem sacrificii , ne formam suporterii. Daca fiecare context este diferit, daca fiecare parcurs este diferit, daca si interpretarea personala isi mai baga din cand in cand coada,  de ce persistam  a crede ca adevarul nostru este unicul valabil a fi partajat si valabil pentru ceilalti ?  Unii prefera realitatile in alb si negru, altii in nuante de gri, unii chiar putin colorate. De ce ne fortam cu incapatare sa ne inchidem complet la ceea ce poate fi realitatea celorlalti , considerand ca realitatea nostra este singura valabila ? Cert, este singura valabila in momentul elaborarii si trairii ei, pentru noi ca indivizi, dar de aici a le fi impusa celorlati? De aici a ne inchide la ceea ce ar putea fi o excelenta oportunitate de anticipare a unor situatii inca netraite dar traite si partajate de altii ?  Egoism ? Imaturitate ? Frustrare in fata ne-unicitatii ? Obisnuita de a se opune evidentei ? Obisnuita de a contrazice ? Dorinta de a alimenta conversatii golite de logica ? Obisnuita de a purta acele dialoguri de surzi, in care fiecare se asculta numai pe el fara sa il auda pe cel din fata, nedorind sa partajeze realitatile altora ? Aplicat la o realitate romaneasca psihologul Keren Rosner afirma ca traim intr-o societate in care :

” Ideile sunt rare, utilizarea nuanţelor în exprimare este evitată. Şi nu este de mirare, având în vedere că ne sunt la îndemână foarte multe forme de socializare rapidă, superficială, care substituie cu succes şi fără regret dialogul calm şi prelungit”.

Probabil una din transformarile importante a perceperii si includerii in analiza a realitatii celoralti  va fi felul in care dialogul va putea fi adaptat la context: ca forma de schimb de idei si transmitere a informatiei , (ne) ierarhizare a relatiilor, impunere prin continut si nu prin forma, ascultare activa si nu monolg .