Monolog 2.0
Haladuind pe net mi-am spus ca epoca actuala « open social media », trebuie sa fie o mana cereasca pentru sociologi si psihologi . O biblioteca infinita de cazuri imposibil de imaginat intr-o lume « reala ». Caci, in lumea reala , oamenii se intalnesc si se privesc inainte de a se cunoaste, comunica in mare parte prin non verbal , au dreptul la o a doua sansa , in general… Si sunt invatati sa evite interpretarile.
Schimburile de idei in spatiul virtual sunt 99,99% monologuri – intre cel care lanseaza o idee si acelasi el care interpreteaza raspunsul primit .
Uneori conversatii inteligente reusesesc sa se lege intre eul care discuta si eul care interpreteaza . Alteori insa, intalnirile sunt improbabile, comportamentele aleatore, la limita tragi-comicului sau de-a dreptul paranoice.
Colectam din vid mesage generate intr-un context pierdut pe drum .Mesage vide sau cu urme de continut, poate chiar debordand de continut, sau cu continut rational dozat.
Ideile, cand sunt transmise, pot fi sincere sau mai putin sincere, transpuse cu talent sau fara , in graba sau pe indelete , intre doua meetinguri , 2 invarteli in cratita ,din plictiseala , in bataie de joc , in mod serios , cu un scop precis sau doar ca sa treaca timpul altora , din simpla nevoie de a comunica, din lipsa de prieteni sau de prea putini dusmani, de prea mult bine sau de prea mult rau. Dar asta nu vom stii niciodata . Sau poate prea tarziu.
In functie de starea de spirit la „receptie” , le interpretam si ne manifestam, eventual . Civilizat sau mai putin civilizat. Corect sau mai putin corect.
Ne creem eul din fata , cel cu care decidem ca nu are rost sa ne risipim caci in prea mare contradictie cu celalalt eu si, din spirit de conservare, dorim sa evitam conflictele interioare . Sau cu care ne decidem sa schimbam o vorba, o parere sau doar o impresie .
Si astfel am pus bazele monologului 2.0 …
Mda! Până una-alta e mai uşor să monologăm, fiindcă ne exprimăm ideile fără ca un prezumtiv interlocutor să ne întrerupă, sau chiar să ne contrazică. În acest mod, vom şti sigur că tot ceea ce vrem să transmitem, la un moment dat va apărea aşa cum dorim noi. Nu ştiu dacă asta e o formă eficientă de comunicare, dar cu siguranţă are avantajele sale!
Problema este ca interpretam ceea ce cel din neant a vrut sa spuna , fara a fii siguri ca raspunsul gasit este corect . In plus , interpretarea depinde de starea de spirit , de afinitati , etc. De multe ori resimtim agresiuni inexistente si ne atacam singuri .
Fiecare formă de comunicare are avantajele ei. Monologul are avantajul, după cum spunea Ciprian, de a da posibilitatea celui ce-l spune să vorbească neîntrerupt. Acesta este un atu. În schimb e ok să fii contrazis după, cu argumente desigur, dar cred că e o tehnică compulsatorie pentru o dezvoltare cât mai bună a calităţilor oratorii/de dezbatere cât şi personale.
Sa contrazici nu este rau , daca nu iti faci un tel in viata in a contrazice . Problema cu discutiile pe net este ca fiecare da sa propria interpretarea unui mesaj sau unei idei formulate , se creaza astfel , uneori , turnuri babel suprapuse ….
Sau moartea ziarelor, cartilor, si prosperitatea sfertodoctilor 🙂
Sau moartea ziarelor, cartilor si prosperitatea sfertodoctilor 🙂
Un bloger deschide subiectele care-l intereseaza pe el.
E destul de dificil sa navigehzi prin blogosfera sa gasesti un subiect interesant. Tema este lasata in arhiva si pe blogul respectiv se lanseaza alt subiect.
Trecerea de la un subiect la altul faramiteaza dezbaterea unei teme care ar putea fi de interes.
Nu exista bloguri tematice, chiar daca unele persoane au pasiuni pentru un domeniu.
La forumuri sunt sectiuni tematice si acolo se discuta la domeniu.
Am intalnit forumuri cu dialoguri aprinse, dar forumurile au decazut de cand fiecare si-a deschis blog.
Ma gandesc de multe ori ca participam la o transformari majora a umanitatii , comunicare fara imagine si sunet , proiectam practic incontinuu gandurile altora in propriile ganduri , fara a avea certitutidea ca ceea ce am inteles si am transmis mai departe este corect . Un fel de telefonul fara fir al copilariei .
Cat de curand comunicarea o sa fie cu imagine si sunet. 🙂
In ceea ce priveste blog vs forum : este adevarat ca situatiile cele mai improbabile in ceea ce priveste desfasurarea discutiei le-am intalnit pe forumuri , uneori adevarate opere de arta , dialog de „surzi” . probabil ca succesul blogurilor provine si din necesitatea omului de a se simti „la adapost” de atacurile contradictorii din forumuri . Spiritul de propietate isi spune cuvatul.
Depinde de moderare. Multe forumuri au murit dina cauza ca modeararea nu a intervenit si forumurile sau participantii au fost supuse atacurilor sa distruga dezbaterea.
Moderare poate stabilii care-i gradul de toleranta si sa pastreze o dezbatere civilizata.
Da , de multe ori insa nu exista moderator sau discutiile incinse nu intrec limitele in general admise (am picat nu demult peste o discutie complet civilizata dar in care fiecare „batea campii” pe „limba lui” …)
Câteodată simt că urăsc tot ce ține de internet, rețele sociale… comunicare care presupune lipsa interlocuitorului, contactul direct cu acesta. Mă simt privată de ceva… parcă ai vorbi cu pereții. Vreau să văd cu cine vorbesc, să-i urmăresc reacțiile, gesturile, să văd ochii celuia cui îi vorbesc. Alteori găsesc mediul online un foarte bun instrument de transmitere a informației și de recepționare a răspunsului. E cert că prieteni pe net nu trebuie și nici nu poți să-ți faci, relații nu poți iniția.
Putem crea doar monologuri, care uneori au ecou, alteori-nu.
Cred ca nimic nu este mai bun decat un echilibru „bine dozat” – context nivel de implicare , se pot „culege” multe schimband idei , atata vreme cat suntem constienti ca virtualul nu poate exista fara real .
Universul exterior al fiecăruia, e rezultatul fidel a ceea ce a reuşit fiecare să construiască în el însuşi. Adică, a Universului său Interior. Eu cunosc o singură formă de prietenie. Unde se desfăşoară relaţia, e o altă poveste. Atunci când vei şti să îţi faci prieteni, îi vei face oriunde vei avea oportunitatea. Pentru că prietenia, e una singură.
Eu am destui prieteni pe internet. Unul dintre ei, se numea cândva Monica Chirilă. Azi, se numeşte Monica Stănescu.
Felicitari . Eu nu cred insa in prietenia 100% virtuala .
Am eu blog tematic . 🙂
Presupun ca esti un pasionat al ciocolatii 😉
e greu să menții acest echilibru, foarte greu
virtualul se impune mai mult decât trebuie în real
Am o altă părere. Şi e susţinută după cum se vede de comentariile de sub articol.
Părerea mea e că „Monolog 2.0” e de fapt „Dialog 1.0 – pre-alfa”.
Spun asta deoarece până acum, am confundat monologul cu pantomimă practicat de vreo câteva zeci de secole încoace, de la coborârea din copac, cu „dialog”.
E cazul să furnizez dovezi?
Abia acum începem să dialogăm. Timid. Sporadic. Chinuit.
Până acum, impuneam.
Politici, teorii economice, restrângerea sau extinderea teritoriilor, înfiinţarea sau desfiinţarea unei naţiuni sau a alteia, a unei ţări sau a alteia, a unei religii sau a alteia, etc.
Eu cred ca am incercat , odata , dialogul . Insa , odata cu avansarea tehnologica si reducerea timpului la dispozitie , n-am „adaptat” la mediu . de multe ori venim cu ideile nostre si plecam .. tot cu ale noastre . Dar punctul de vedere este interesant , ma tem insa ca devenim din ce in ce mai surzi ca sa mai putem asimila dialogul ca stare de spirit …